ZIUA NATIONALA A INIMII - 4 MAI 2012
« Înapoi la Materiale informative privind sănătatea publică

ZIUA NATIONALA A INIMII

4 MAI 2012

Cateva reguli de respectat pentru o inima sanatoasa :

Mentineti tensiunea arteriala in limite normale
Valori de 130-140/70-80 mm Hg sunt considerate normale. Valori crescute ale tensiunii arteriale fac inima sa lucreze din greu si pot fi cauza accidentelor vasculare cerebrale, a bolilor de inima, a insuficientei cardiace s.a. De regula tensiunea arteriala creste cu varsta, dar valorile ei pot fi controlate. Pentru a mentine tensiunea arteriala la valori normale :
- mentineti greutatea in limite normale
- evitati sedentarismul, faceti miscare
- renuntati la consumul excesiv de sare (evitati conservele, alimentele si mancarurile prea sarate)
- mancati usturoi, suc de lamaie pentru salate, fructe si legume cu continut bogat in potasiu (banane, portocale, kiwi, rosii, cartofi, nuci, cereale)
- limitati consumul de alcool
- limitati consumul de cafea
- faceti-va timp pentru relaxare

Mentineti un nivel scazut al colesterolului in sange
- mancati cat mai putine grasimi si acestea sa fie de origine vegetala, de preferat/grasimi nesaturate : peste, carne in cantitati mai mici, 1-2 oua pe saptamana, lactate cu grasime redusa, uleiuri de masline)
- mancati mai multe fructe, legume, cereale
- evitati prajelurile (alegeti gratarul, fierturile, preparatele la cuptor)
- controlati-va greutatea
- faceti miscare, zilnic (cel putin 30 minute de exercitii stabilite pentru grupele musculare pe care le tineti in repaus in orele de serviciu)
- nu fumati

Mentineti-va in limite normale nivelul glicemiei (zaharul din sange)
- controlati-va, periodic, valorile zaharului in sange
- evitati dulciurile rafinate, fructele prea dulci sau fructele confiate
- reduceti fainoasele
- daca v-ati descoperit un diabet zaharat, urmati tratamentul prescris si respectati, cu strictete, regimul alimentar stabilit de medicul nutritionist
- faceti miscare
- controlati-va greutatea

Mentineti-va greutatea in limite normale
- alegeti alimente sarace in calorii
- stabiliti-va portii mici
- mancati incet, mestecati bine
- nu “rontaiti” nimic intre mese
- mancati multe fructe si legume
- beti 2 l/zi de lichide
- cantariti-va periodic

Faceti miscare
- stabiliti-va un program zilnic de 30 de minute de miscare
- respectati-va programul

Renuntati la fumat
- in locul tigarii pe care vreti sa o fumati puteti sa mancati un mar sau sa beti un pahar cu apa sau sa iesiti la aer.
- fumatorii sunt expusi riscului de infarct miocardic de 2-6 ori mai mult ca nefumatorii

Eliminati stresul din viata dvs.!
- nu va suparati pentru fleacuri
- aduceti in viata celor din jurul dvs. bucurie si ea se va intoarce la dvs.
- nu asteptati sa fiti rasplatiti pentru tot ceea ce faceti bun si frumos pentru ceilalti
- nu va maniati, nu tineti supararea

Dr. Loti Popescu
Master European Promovarea Sanatatii si Educatie pentru Sanatate
Coordonator PN V
DSPJ Constanta