ZIUA INTERNATIONALA DE COMEMORARE A VICTIMELOR TRAFICULUI RUTIER
« Înapoi la Materiale informative privind sănătatea publică

Ziua Internaţională de Comemorare
a Victimelor Traficului Rutier

20 NOIEMBRIE 2011


Siguranţa rutieră este siguranţa ta !

La data de 20 noiembrie 2011 se celebreaza ziua comemorării victimelor traficului rutier. Cu această ocazie ne exprimăm sprijinul pentru cei afectaţi de accidente rutiere, atragem atenţia întregii societăţi asupra problemei accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora si totodată încurajăm utilizatorii de drumuri să adopte un comportament mai responsabil.

Din 1990 şi până în prezent, peste 64.000 de români au murit în evenimente rutiere, echivalentul unui oraş de dimensiuni medii care a fost şters de pe harta ţării. Anul trecut, pe şoselele din România, au fost înregistrate 9213 accidente, în care 2363 de oameni şi-au pierdut viaţa, iar 8477 au fost răniţi. Aceste date plasează ţara noastră pe unul dintre primele locuri în Uniunea Europeană în privinţa ratei evenimentelor rutiere soldate cu morţi si răniţi grav.

Cercetarile de specialitate au relevat 14 factori psihici generatori de accidente:
- deficiente în sfera atentiei (concentrare redusa, instabilitate, fixitate);
- operativitate redusa a functiilor decizionale (lentoare, unilateralitate, slaba anticipare,deficit de informatie etc.);
- slaba rezistenta afectiva în situatii critice (emotivitate, anxietate, frica);
- impulsivitatea si agresivitatea (slabul echilibru psihomotor, nesocotirea pericolului, a regulilor de circulatie si a prezentei celorlalti participanti la trafic);
- reactivitatea motorie scazuta (timp de reactie mare, discrepanta între momentul aparitiei stimulului si cel al efectuarii operatiilor motorii);

- slabul autocontrol (dezorganizarea generala a comportamentului în situatiile critice);
- nivelul scazut al capacitatii de anticipare a evenimentelor în spatiul rutier
- simt de raspundere scazut (slaba constientizare a complexitatii si implicatiilor sociale ale comportamentului la valori);
- ambitia (centrarea unilaterala pe propriul Eu, exacerbarea tendintelor de autoevidentiere si autoafirmare etc.);
- indisciplina (nesocotirea conditiilor respective ale circulatiei rutiere; încalcarea regulilor de circulatie);
- supraestimarea propriului nivel de competenta (a insusirilor si capacitatilor);
- vitezomania, „betia vitezei" si placerea pe care o resimte cel în cauza;
- nervozitatea (rezistenta scazuta la actiunea factorilor perturbatorii), la frustrare; instabilitatea modului de abordare si reactie la stimulii externi);
- oboseala (disfunctia generala a sistemului personalitatii, cauzata de suprasolicitarea neuropsihica la volan).

În nici unul din cazurile analizate nu a fost prezent doar un singur factor dintre cei enumerati; cel mai frecvent s-au conjugat 3-4 asemenea factori. Se confirma astfel ca accidentul de circulatie este multiconditionat, neputând fi explicat printr-o singura variabila psihofiziologica.