28 IULIE 2011 - ZIUA MONDIALA DE LUPTA IMPOTRIVA HEPATITEI
« Înapoi la Materiale informative privind sănătatea publică

28 IULIE 2011

Ziua Mondiala de lupta impotriva Hepatitei


„Să o cunoaştem, să ne testăm, să ne protejăm, să o combatem!”

Scopul campaniei este iniţierea şi/sau continuarea unor măsuri privind reducerea incidenţei infecţiilor cu virusuri hepatice.

Vor fi desfăşurate activităţi de informare a populaţiei ţintă.

Analiza de situaţie efectuată cu ocazia acestei zile pentru România relevă că hepatitele virale rămâne o problemă serioasă de sănătate publică pentru ţara noastră: incidenţa HVB scade semnificativ în ultima decadă plecând însă de la un nivel foarte ridicat în 2001, ceea ce ne menţine încă mult peste media UE; incidenţa HVA ne situează între primele 3 locuri cele mai defavorabile din UE; numai ratele HVC se găsesc sub media UE, cu o tendinţă însă de creştere între 2007 şi 2008.

Hepatita este o inflamaţie a ficatului ce reprezinta cel mai frecvent rezultatul unei infecţii virale A,B,C,D,E sau G. Numeroase alte cauze (alcool, efecte secundare ale unor medicamente, toxine) pot genera hepatite sau agrava o hepatita virala. Netratate si neacompaniate de masuri stil de viata, hepatitele virale se cronicizeaza si duc boli grave precum ciroza si cancerul hepatic. Numai hepatitele virale B (HVB) şi C provoaca decesul a circa un milion de oameni anual, in intreaga lume,. La nivel global sunt în prezent afectati de hepatită cronică B sau C circa 500 milioane de oameni
Organizatia Mondiala a Sanatatii recunoste hepatita virala ca o problema majora de sanatate publica.
Pe 28 iulie 2011 are loc prima celebrare a unei Zile Mondiale de Lupta impotriva Hepatitei (ZMLH) la nivel global, sub auspiciile OMS.
Tema ZMLH 2011 este : Hepatita virala in 2011 – cunoasterea riscurilor, vaccinarea, preventia, stil de viata personala si colectiva si este reluata pe scurt in sloganul: Hepatita: sa o cunoastem, sa ne testam,, sa ne protejam, sa o combatem impreuna.
Scopul ZMLH 2011 se refera la reflexie si masuri privind reducerea incidentei infectărilor cu viruşi hepatici si subsumeaza obiective precum: actiune privind introducerea sau sporirea acoperirii vaccinale HVB & HVA, constientizarea privind masurile de preventie stil de viata la populatia generala, intarirea masurilor de igiena spitaliceasca, protectie sporita pentru grupurile cu risc inalt de infectare.
Pilonul principal al preventiei hepatitelor virale de tip B si A – cele mai virulente - este reprezentat de vaccinare.
Alaturi de vaccinare, masurile de protectie stil de viata personala si colectiva (referite ca masuri nespecifice) sunt indispensabile in preventia si controlul hepatitelor virale. In esenta acestea privesc:
- igiena personala stricta (spălatul pe mâini dupa folosirea toaletei, inainte de mese; tacâmuri, vesela şi pahare nefolosite in prealabil);
- igiena stricta în colectivităţi copii/tineri (şcoli, grădiniţe şi cămine studenţeşti);
- folosirea numai a seringilor şi acelor de unica utilizare;
- sterilizarea corectă a instrumentarului medical/stomatologic;
- igiena şi dezinfectare stricte în spitale, laboratoare, maternităţi şi stomatologie;
- igiena sexuala
Insfarsit, calitatea controlata a apei potabile precum si standardele decente de salubrizare si sanitatie participa la franarea raspandirii virusurilor hepatice.


Dr. Loti Popescu
Master European Promovarea Sanatatii si Educatie pentru Sanatate
Coordonator PN V
DSPJ Constanta