Săptămâna Europeană a Vaccinării - SEV
« Înapoi la Materiale informative privind sănătatea publică

Săptămâna Europeană a Vaccinării - SEV
23 - 30 aprilie 2011


A 6-a Săptămâna Europeană a Vaccinării - SEV este organizata pe 23 - 30 aprilie 2011 prin eforturile retelei nationale de promovare a sanatatii, coordonata de Ministerul Sanatatii prin Institutul National de Sanatate Publica conform indrumarile Biroului Regional Europa al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (EUR/OMS).
Sub sloganul permanent "Sa prevenim, sa protejam, sa ne vaccinam”, scopul general al SEV este cresterea acoperirii vaccinale prin sporirea constientizarii societatii si a decidentilor cu privire la rolul imunizarii grupurilor populationale vulnerabile sau dificil-adresabile.
In 2011 tema SEV face un apel la solutii concertate pentru amenintari comune cu referire la focarele recente de rujeola si poliomielita din Regiunea EUR/OMS, iar obiectivele includ constientizarea populatiei in privinta beneficiului si sigurantei imunizarii pentru a diminua declinul continuu în acceptarea vaccinarii - cu consecinte grave pentru sanatatea publica.
In ultima decada vaccinurile au contribuit simtitor la ameliorarea sanatatii în zona OMS/Europa, în special în rândul copiilor: între 2000 şi 2008 a existat o reducere de 99% în cazurile de poliomielită şi o reducere de 78% a mortalităţii cauzate de pojar. Datorită eforturilor de colaborare, Europa este pe punctul de a elimina rujeola şi rubeola. Beneficiile vaccinarii sunt progresiv extinse catre adolescenţi şi adulţi, oferind protecţie împotriva unor boli grave, precum gripa, meningita şi cancerul.
Regiunea noastra este totusi confruntata cu focare recente de rujeola şi cu reapariţia poliomielitei in 2010, fenomene considerate a fi in legatura cu nivelurile ridicate de migratie, existenţa unor grupuri neimunizate din cauza accesului limitat la serviciile de sănătate, declinul continuu în acceptarea vaccinarii de catre populaţie
*
Romania dispune de un plan generos de imunizare (comparativ, de pilda, cu schemele de imunizare din Polonia şi Ungaria) acoperind grupurile-ţintă în proporţii medii între 95% (vaccinul anti-hepatita B, Hep B3) şi 99% ( vaccinul anti-tuberculoza, BCG), la nivelul anului 2009.
Revenirea recentă a rujeolei în regiunea EUR/OMS în 2010 a afectat ţara noastră cu o rata a incidentei de 9,1 cazuri la 1 milion locuitori.
Necunoasterea beneficiilor si teama nejustificata fata de efectele secundare ale vaccinarii atrag insa si la noi un declin crescator in acceptarea vacinarii, privind in special noile vaccinuri.
In sfarsit, o acoperire vaccinală precara este înregistrată la comunităţile Roma în care, la nivelul anului 2009, 25% dintre minorii romi nu primiseră niciunul dintre vaccinurile gratuite si obligatorii.
In aceste condiţii, ţintele pentru campania IEC aferentă SEV 2011 vizează menţinerea nivelului mediu înalt de acoperire vaccinală potrivit schemei naţionale de imunizare, sporirea încrederii populaţiei privind siguranţa noilor vaccinuri şi creşterea consecutivă a ratei de acceptare, în sfarşit un efort educaţional susţinut - şi după aprilie 2011 - adresat comunităţilor Roma si altor grupuri subvaccinate sau greu-accesibile
*
In cadrul acestei campanii, reprezentantii DSPJ din Biroul de Programe de Promovare a Sanatatii si Educatie pentru Sanatate organizeaza actiuni dupa cum urmeaza, pentru:
a) cadrele medicale - sesiuni ştiinţifice/seminarii
b) cadrele didactice
c) elevi din unitatile de invatamant
d) parinti


Dr. Loti Popescu
Master European Promovarea Sanatatii si Educatie pentru Sanatate
Coordonator P.N.V


Glosar
BCG - vaccin împotriva tuberculozei (Bacillus Calmette-Guérin)
HepB - vaccin împotriva hepatitei de tip B
MCV1, 2 - vaccin împotriva rujeolei (Measles Containing Vaccine) (doza 1sau doza 2, cu ref. la varsta vaccinării)
DTP1, 3 - vaccin combinat împotriva difteriei (D), tetanosului (T) şi tusei convulsive (P) (doza 1 sau 3)
Pol3 - vaccin împotriva poliomielitei (a 3-a doză)