CAMPANIA MONDIALĂ MULTI-ANUALĂ „SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena Mâinilor!” 5 MAI 2017
« Înapoi la Materiale informative privind sănătatea publică

CAMPANIA MONDIALĂ MULTI-ANUALĂ

„SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena Mâinilor!”

5 MAI 2017

„COMBATE REZISTENŢA MICROBIANĂ - ESTE IN MÂINILE TALE:”


1. Introducere

Nici o unitate medicală, chiar foarte avansată, nu poate pretinde că nu are infecţii asociate asistentei medicale (IAAM). De aceea, OMS a lansat în 2009 o campanie mondială anuală, adresată personalului medical, denumită “ SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena mâinilor”, o extensie a primei campanii mondiale privind siguranţa pacientului, cu debut în 2005. Această ultimă acţiune îşi propune să demonstreze că igiena mâinilor este cheia reducerii prevalenţei IAAM, precum şi angajamentul mondial în acest domeniu prioritar al activităţii medicale. Din 2009, peste 40 de ţări au aderat la mobilizarea mondială şi au demarat campanii de igienă a mâinilor.

2. 1. Rezistenţa microbiană – pentru campania din 2017

În 5 mai 2017, campania se orientează pe ameliorarea practicilor de igienă a mâinilor şi RMA. “COMBATE REZISTENŢA MICROBIANĂ – este în mâinile tale”

OMS ne cere sa ne canalizam atentia asupra luptei impotriva RMA, in contextul igienei mainilor si programelor de prevenire si control al infectiilor (PCI). Putem raspunde prin sustinerea cererii la actiune din 5 Mai 2017. Igiena mainilor reprezinta miezul PCI pentru combaterea RMA, iar organizarea campaniei in fiecare an, in jurul datei de 5 Mai este o parte importanta a imbunatatirii comportamentului prin cele mai bune practici de PCI.
In acest an 2017, toate materialele de campanie contin si subtema „Antibiotice, folosire cu grija”, pentru a demonstra unitatea intre RMA si eforturile PCI.

Măsurile simple şi ieftine de prevenire şi control al infecţiilor, de exemplu igiena corespunzătoare a mâinilor, pot reduce prevalenţa IAAM cu mai mult de 50%. De asemenea, schimburile de experienţă între spitale pot reprezenta o modalitate de educaţie bidirecţională în domeniul siguranţei pacienţilor şi al calităţii îngrijirilor medicale şi pot conduce la dezvoltarea unor soluţii viabile pentru evoluţia sistemelor de sănătate, la nivel mondial.


Factori de risc:

În ultimele decenii, odată cu organizarea activităţii de supraveghere şi de prevenire/control, au apărut numeroase studii privind factorii de risc asociaţi patologiei nosocomiale. Deşi heterogene ca modalitate de selectare a cazurilor, a componentelor urmărite, efectuate pe eşantioane mici, greu intercomparabile, aceste studii permit totuşi unele generalizări.
Primii factori de risc sunt unii comuni întregii patologii nosocomiale, adesea neglijaţi, ce ţin de organizarea/managementul unităţilor medicale. Aici se includ supraaglomerarea secţiilor, rulajul mare al pacienţiilor, reducerea numerică a personalului medical de îngrijire, cu suprasolicitarea celui rămas, carenţe în pregătirea profesională, lipsa instruirii permanente în domeniul prevenirii/controlului infecţiilor nosocomiale, aplicarea insuficientă a precauţiilor standard, deficienţe structurale (carenţe în asigurarea circuitelor funcţionale, carenţe în izolare) şi în logistica unităţii sanitare (echipament insuficient, lipsă de proceduri).

3. Programe de Prevenire si Control

În fiecare unitate medicală este implementat un program de prevenţie/control al infecţiilor, variabil în funcţie de necesităţi, cu următoarele componente generale:
1. Supravegherea patologiei infecţioase nosocomiale;
2. Depistarea şi managementul izbucnirilor epidemice;
3. Monitorizarea şi controlul antibioterapiei;
4. Dezvoltarea şi implementarea unor programe de reducere a riscului pentru infecţiile nosocomiale;
5. Monitorizarea mediului de spital în privinţa igienei şi a eventualelor riscuri infecţioase implicate de deşeurile medicale sau construcţia clădirii (cu asigurarea circuitelor funcţionale şi a cerinţelor legale proprii fiecărui departament);
6. Sterilizarea şi decontaminarea instrumentarului/materialelor sanitare;
7. Educaţia pacienţilor şi a personalului medical;
8. Programe de sănătate ocupaţională, adresate personalului, ce vizează profilaxia postexpunere la diferiţi agenţi patogeni, profilaxia transmiterii aerogene şi managementul cadrelor medicale cu patologie infecţioasă.

Măsurile specifice de prevenţie a infecţiilor nosocomiale includ:
a. Măsuri preoperatorii:
 Oprirea/limitarea fumatului cu 15-30 zile preoperator;
 O alimentaţie cu aport nutritiv corespunzător;
 Limitarea la maxim a perioadei de spitalizare preoperatorie, cu efectuarea unor explorări în regim ambulator;
 Screening nazal şi decolonizare pentru purtătorii de Staphylococcus aureus supuşi unei proceduri operatorii cardiovasculare sau celor ortopedice, neurochirurgicale cu implant;
 Screening preoperator al glicemiei;
 Utilizarea maşinilor de tuns, a unui agent depilator chimic şi nu a lamelor de ras;
 Identificarea şi tratarea infecţiilor existente preoperator;
 Amânarea intervenţiilor până după stingerea focarului de infecţie, atunci când situaţia clinică o permite;
 Utilizarea unui agent antiseptic adecvat şi a unei tehnici de antisepsie corespunzătoare;
 Pentru intervenţiile chirurgicale colorectale se impune pregătirea mecanică a colonului (prin clisme, agenţi medicamentoşi) şi administrarea de antibiotice orale non-absorbabile în ziua anterioară operaţiei;
 Antibioprofilaxie perioperatorie adaptată tipului de procedură şi celor mai frecvenţi patogeni implicaţi în IN postchirurgicale, începută cu 1 h înainte şi stopată în termen de 24 h după intervenţie (48 de ore pentru cele cardiace);
 Ajustarea dozei la pacienţii obezi (cu indicele de masă corporală > 30).

b. Măsuri intraperatorii:
 Restricţionarea accesului în blocul operator, cu limitarea strictă la personalul medical şi de îngrijire autorizat;
 Lavajul chirurgical al mâinilor şi îmbrăcarea echipei operatorii conform protocoalelor în vigoare;
 Utilizarea de instrumentar chirurgical sterilizat corespunzător;
 Întreaga tehnică operatorie trebuie realizată cu respectarea riguroasă a asepsiei şi reducerea la minim a traumatismelor operatorii (hemostază eficientă, devitalizare tisulară minimă);
 Evitarea spaţiilor devitalizate în realizarea suturii (în special pentru pacienţii obezi);
 Drenajul realizat prin incizie separată faţă de cea operatorie;
 O bună oxigenare a ţesuturilor intra- şi postoperator (cel puţin 50% fracţie inspiratorie de oxigen);
 Controlul temperaturii corporale intra- şi postoperator;
 Controlul glicemiei intra- şi postoperator la valori sub 200 mg/dl (atât pentru pacienţii diabetici cât şi pentru cei nediabetici);
 Readministrarea de antibiotice la interval de 3 ore, la intervenţii cu durată > 3ore.

c. Măsuri postperatorii:
 Protejarea inciziei de închidere primară cu pansament steril pentru 24-48 ore postoperator;
 Igiena riguroasă a mâinilor personalului medical, înainte şi după schimbarea pansamentului sau a oricărui contact cu zona de sutură chirurgicală;
 Raportarea oricărui simptom apărut în perioada postoperatorie (eritem, secreţie, durere la locul intervenţiei sau febră);
 Mobilizare precoce pentru prevenirea escarelor de decubit;
 Implicarea pacienţilor, a aparţinătorilor şi a personalului în aplicarea celor mai bune practici pentru reducerea IN postchirurgicale;
 Feedback-ul ratelor de infectare către chirurg.