RECOMANDARI POPULATIE IN PERIOADELE DE CANICULA
« Înapoi la Comunicate de presă

DIRECTIA DE SANATATE PUBLICA JUDETEANA CONSTANTA
Aleea Lacramioarei nr. 1, tel.0241/480945; fax 0241/480946
Adresa site :www.dspct.ro
Compartiment Relatii cu Publicul

COMUNICATE DE PRESA

Constanta, 29.07.2013
RECOMANDARI POPULATIE IN PERIOADELE DE CANICULA

Ministerul Sănătăţii recomandă să fie urmate sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18.
În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide ( între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
Medicii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.
În această perioadă, medicii recomandă consumul alimentelor proaspete din magazinele care dispun de instalatii frigorifice functionale de pastrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor usor perisabile.
Nu trebuie consumat alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeina sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
Aerul condiţionat trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală
Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.
Persoanele care sufera de anumite afectiuni isi vor continua tratamentul conform indicatiilor medicului. Este foarte util ca in aceste perioade de caniculă, persoanele cu afectiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulatie, mentale sau cu hipertensiune sa consulte medicul curant in vederea adaptarii schemei terapeutice la conditiile existente.
În cazul copiilor aflaţi în tabără, medicii recomandă ca alimentele să respecte riguros normele de igienă şi să fie proaspete, iar însoţitorii să aibă grijă de hidratarea corespunzătoare a copiilor. În timpul zilei, copiii vor fi supravegheaţi, iar locurile de joacă trebuie amplasate la umbră. De asemenea, scăldatul, acolo unde este cazul, va fi făcut sub absoluta supraveghere a însoţitorului.